Romania's inflation remains the highest in the EU: anatomy of an unwanted record

Există o anumită demnitate în cifre — un refuz încăpățânat al matematicii de a se lăsa înduplecată de discursuri. Când Eurostat a publicat datele pentru iunie 2026, plasând inflația României la 9,2% în indicele armonizat — de peste trei ori media UE de 2,9% —, nu am asistat la un accident de parcurs. Am primit radiografia exactă a unui dezechilibru de construcție. Pe locurile următoare, la mare distanță, Lituania cu 5,4% și Bulgaria cu 5,2%. La celălalt capăt, Suedia trăiește cu 1,0%, iar Cehia cu 1,1%. Iar dacă cifra armonizată pare abstractă, cea națională e și mai aspră: indicele INS arată 10,4% în iunie, după 10,9% în mai.

De unde am plecat și unde am ajuns

În iunie 2025, inflația armonizată a României era 5,8% — mare, dar comparabilă cu a regiunii. Un an mai târziu, aproape s-a dublat: 8,5% în ianuarie, 9,0% în martie, un vârf de 9,7% în mai, 9,2% în iunie. În același interval, restul Europei a mers în direcția opusă: în iunie, inflația scădea în 22 de state membre. Ungaria a coborât la 2,1%. Polonia, la 3,0%. Economii vecine, expuse acelorași piețe globale, aceluiași context geopolitic, acelorași cotații ale barilului. Piața mondială nu se oprește la graniță ca să ne ceară pașaportul. Diferența dintre 2,1% și 9,2% nu vine de la Bruxelles sau de pe piețele internaționale. Vine, în cea mai mare parte, din deciziile luate acasă.

Inflația României are semnătură internă

Saltul din ultimul an nu s-a întâmplat singur. Pachetul fiscal din vara lui 2025 — majorarea TVA, accizele reașezate — și liberalizarea prețurilor la energie s-au dus direct în prețuri, iar scumpirile puternice la energia electrică se resimt și acum în facturi. Într-o economie matură, cu bază solidă de producție internă, un șoc fiscal se absoarbe treptat: producătorul amortizează, competiția de la raft frânează. Într-o economie dependentă de importuri, cu baza de producție subțiată de decenii de deindustrializare, fiecare taxă adăugată pe lanț ajunge întreagă la casa de marcat. Nu am importat doar bunuri. Am importat inflație, peste care am suprapus propriile taxe.

Rezultatul este un impozit nevăzut și adânc regresiv, care nu se votează, dar se încasează zilnic. Bugetul consemnează venituri nominale spectaculoase din TVA-ul umflat de prețuri, în timp ce puterea de cumpărare a celui care muncește a scăzut, cum am arătat în analiza despre salariul real, cu 6,9% într-un singur an. Este o formă stranie de prosperitate contabilă, construită pe sărăcirea silențioasă a celor cu venituri modeste — a familiilor care cheltuie aproape tot ce câștigă pe mâncare, energie și transport.

Prudență, nu triumfalism

Există semne de detensionare și se cuvine să le consemnăm corect. Inflația a coborât ușor față de mai, carburanții s-au ieftinit în iunie, iar efectele de bază vor lucra vizibil din a doua jumătate a anului, când marile scumpiri din vara lui 2025 vor ieși din calculul anual. Banca Națională, care menține rata de politică monetară la 6,5%, estimează o inflație de circa 5,5% la finalul lui 2026 și 2,9% la finalul lui 2027.

Dar să nu confundăm scăderea vitezei de scumpire cu o ieftinire. O coborâre de la 9,7% la 9,2% nu e o victorie; e doar consemnarea faptului că degradarea puterii de cumpărare a încetinit. Prețurile nu se întorc. Rămân sus, fixate ca niște borne ale unei realități mai dure, așteptând ca salariile reale să recupereze — un proces lent și incert. Iar riscurile n-au plecat nicăieri: reducerea temporară a accizei la motorină a expirat la 1 iulie, cu efect imediat la pompă, iar economia a stagnat în primul trimestru. O economie obosită nu își permite luxul de a trata simptomele fără să atace boala de fond: deficitul structural și competitivitatea scăzută a producției interne.

În anii în care am studiat silvicultura, am învățat un lucru simplu despre rezistență: o ploaie scurtă de vară nu înseamnă sfârșitul secetei. Pământul uscat are nevoie de timp și de o refacere adâncă a pânzei freatice ca să redevină fertil. La fel și o economie obosită de experimente fiscale. Până când nu vom înceta să tratăm efectele prin discursuri și cauzele prin taxe noi, întrebarea nu va fi dacă inflația coboară la toamnă cu un punct sau două. Ci câte generații de consumatori plătesc nota pentru un record pe care nu l-a cerut nimeni.