Wood in construction: what I wish builders on their day
Abstract
Romania's National Builders' Day, established by Law 350/2018, commemorates 14 September 1895, when the first train crossed Anghel Saligny's Danube bridge — a lesson in engineering courage. On this occasion foresters propose a partnership with builders: wood in construction. CLT panels and glulam beams offer a strength-to-weight ratio concrete cannot match, allowing extra storeys without new foundations and the reuse of old buildings, as in an Irish grain store turned into a library. Wood stores carbon while replacing energy-intensive materials, can be dismantled rather than demolished, and prefabricated wood buildings go up in weeks. Romania has the raw material, the processing tradition and the builders; what it lacks is the decision to choose wood more often.
Full text in Romanian Open the Romanian page →
Lemnul în construcții. Ce le doresc constructorilor de ziua lor
Pe 14 septembrie 1895, Anghel Saligny stătea pe malul Dunării și privea cum trece primul tren peste podul lui. Din acea zi, prin Legea nr. 350/2018, avem Ziua Națională a Constructorului. Le urez la mulți ani tuturor celor care ridică România, de la muncitorul de pe schelă la inginerul care semnează recepția. Și le propun, ca forestier, un pariu: lemnul în construcții.
Nu e o urare de complezență. E o invitație la parteneriat. Materialul pe care îl creștem noi în pădure, timp de 80 sau 120 de ani, capătă valoare abia în mâinile constructorilor. Fără ei, lemnul rămâne cherestea în stivă. Cu ei, devine perete, planșeu, acoperiș, casă.
Un pod de fier și o lecție despre curaj
Podul lui Saligny a fost, la vremea lui, cel mai lung din Europa. Nimeni nu mai construise așa ceva pe Dunăre. Inginerul român a ales o soluție pe care alții o considerau prea îndrăzneață și a avut dreptate. Structura lui a rezistat mai bine de un secol.
Rețin din povestea asta un singur lucru: marile construcții nu s-au născut din prudență, ci din încrederea în calculele proprii. De aceea mă întreb de ce, 130 de ani mai târziu, ne lipsește curajul de a folosi materialul pe care îl avem cel mai aproape.
De ce lemnul în construcții nu mai e o nostalgie
Lemnul în construcții a încetat demult să însemne cabana bunicului. Panourile din lemn stratificat încrucișat (CLT) și grinzile din lemn lamelat încleiat (glulam) au un raport rezistență/greutate pe care betonul nu îl atinge. Consecința practică este enormă. Cu lemn se pot adăuga etaje pe clădiri existente fără fundații noi. Se pot consolida ziduri vechi fără excavații masive. Se pot reda vieții hale industriale pe care nimeni nu le mai vrea.
Am văzut recent cum, în Irlanda, un depozit de cereale din secolul al XIX-lea a devenit bibliotecă publică. Structura nouă, din lemn masiv, a fost suspendată în interiorul zidurilor de piatră. Betonul ar fi strivit clădirea veche. Lemnul a salvat-o.
Apoi vine carbonul. Fiecare metru cub de lemn pus în operă ține carbonul în pereții clădirii pentru decenii. În același timp, înlocuiește materiale energointensive. Pădurea absoarbe, clădirea stochează. Nu cunosc un alt material care să facă amândouă.
Clădiri care se demontează, nu se demolează
Mai există un argument pe care constructorii îl înțeleg imediat. Elementele din lemn fixate mecanic se pot repara, modifica sau recupera. O clădire din lemn nu se termină în moloz. Se desface și devine materia primă a clădirii următoare. Într-o Europă care vorbește tot mai serios despre economie circulară, aceasta nu mai este o virtute opțională.
Și vine viteza. Europa are nevoie de milioane de locuințe noi, la costuri suportabile. Prefabricatele din lemn se ridică în săptămâni, nu în luni. Ele pot fi produse în România, din lemn românesc, în fabrici aflate la câțiva kilometri de pădure. Avem materia primă, avem tradiția prelucrării, avem constructorii. Ce ne lipsește este decizia.
Ce le doresc constructorilor
Le doresc șantiere sigure, pentru că nicio clădire nu merită o viață. Le doresc contracte corecte, plătite la timp, pentru că o firmă de construcții nu trăiește din facturi restante. Și le doresc clădiri care să dureze cât podul lui Saligny, indiferent din ce sunt făcute.
Dar, cu voia lor, le mai doresc ceva. Să privească pădurea nu ca pe un decor de la marginea șantierului, ci ca pe un furnizor. Avem pădurea, avem lemnul și avem constructorii care știu să-l pună în operă. Ne lipsește doar curajul de a alege lemnul mai des. Am scris pe larg despre acest lucru în propunerea ASFOR privind cota de lemn în construcțiile publice.
