Datele Eurostat publicate în data de 5 mai 2026 confirmă oficial: avem cele mai împovărătoare facturi din Uniune și cea mai mare creștere anuală — +58,6%.

Eurostat a publicat astăzi datele privind prețurile electricității în Uniunea Europeană pentru semestrul al doilea al lui 2025. Pentru prima dată în istoria recentă, România apare în clasamentul european nu printre statele moderate, ci ca lider negativ absolut: cel mai mare preț al electricității raportat la puterea de cumpărare și cea mai abruptă creștere anuală din Uniune. Era previzibil. Și totuși, cifrele oficiale au în ele o greutate diferită.

Cifrele care nu mai pot fi negate

Trei cifre rezumă întreaga poveste a anului 2025 pentru România. Patruzeci și nouă virgulă cincizeci și două de unități PPS la suta de kWh — cel mai mare preț al electricității raportat la puterea de cumpărare din toată Uniunea Europeană. Cincizeci și opt virgulă șase la sută — creșterea anuală a prețurilor pentru gospodării, în monedă națională. Iulie 2025 — luna în care plafonarea introdusă în 2022 a ieșit din vigoare pentru electricitate, expunând consumatorii la prețurile reale ale unei piețe pe care, ca țară, nu am pregătit-o.

Pentru context: media europeană a prețului casnic în S2 2025 a fost de 28,96 €/100 kWh — un nivel cvasi-stabil față de prima jumătate a anului. Cea mai scumpă electricitate nominală nu este în Germania, cum era cu un semestru în urmă, ci în Irlanda, la 40,42 €/100 kWh. Cea mai ieftină rămâne în Ungaria (10,82 €). Variațiile mari nu sunt pe medie, ci pe trecerile bruște de la o țară la alta — și acolo unde există trecere bruscă, există o decizie politică ce a fost luată sau o decizie politică ce a fost amânată.

România a urcat în vârful clasamentului PPS nu prin creșterea bruscă a tarifelor, ci prin oprirea bruscă a plafonării. Diferența contează.

De ce contează raportarea la puterea de cumpărare

Prețurile nominale spun o parte din adevăr. Un kilowatt-oră costă, în Germania, de aproape patru ori mai mult decât în Ungaria. Dar germanul mediu câștigă, în PPS, de câteva ori mai mult decât ungurul mediu. Întrebarea relevantă pentru un cetățean nu este „cât plătesc în euro”, ci „cât plătesc față de ce câștig”.

Acolo, raportarea oficială este nemiloasă. La 49,52 PPS/100 kWh, România este pe primul loc în Uniune — urmată de Cehia (38,65) și Polonia (37,15). Diferența până la următorul stat din clasament este de peste zece puncte. Pentru comparație, Finlanda — pe care am descris-o ca model în studiile noastre anterioare — apare la 18,77 PPS, adică un sfert din povara reală suportată de gospodăria românească medie.

Asta înseamnă, pe scurt, că un cetățean român cheltuiește din veniturile sale, pentru aceeași cantitate de electricitate, de aproape trei ori mai mult decât un cetățean finlandez. Nu este o problemă de tarif izolat. Este o problemă de competitivitate a economiei și de calitate a vieții.

Plafonarea, paliativul și factura pe care nu am evitat-o

Între aprilie 2022 și iulie 2025, Guvernul a aplicat plafonarea tarifară la electricitate prin OUG 27/2022, cu valori de 0,68 lei/kWh, 0,80 lei/kWh sau 1,30 lei/kWh, după tipul de consumator. A fost o decizie de criză într-un moment de criză. A fost și o promisiune implicită că, în cele aproximativ 39 de luni câștigate prin acest paliativ, sistemul va fi reformat structural.

Reforma structurală nu a venit. Rețelele au rămas, în mare măsură, cu pierderile lor istorice. Investițiile în capacități predictibile au mers încet. Interconectările cu Vestul Europei au avansat puțin. Levies-urile și contribuțiile s-au sedimentat. Iar atunci când plafonarea a fost ridicată, sistemul a expus pe factură toată întârzierea acumulată.

Plafonarea nu a fost o eroare. Eroarea a fost să tratăm anii de plafonare ca pe un câștig în sine, nu ca pe un capital de timp.

Lecția care rezistă: Finlanda, încă o dată

În același tabel Eurostat, Finlanda apare la 18,77 PPS — printre cele mai mici poveri reale din Uniune. Diferența nu este nici de mărime, nici de geografie, nici de noroc. Este de structură.

Finlanda are un mix electric stabil la margine: nuclear pentru aproximativ 40% din producție, eolian peste un sfert, hidro și biomasă pentru restul. Toate cu costuri marginale aproape de zero. Când prețul de echilibru pe piața angro nu este fixat de gaz scump, ci de surse curate ieftine, factura finală nu poate decât să fie mică.

Are și o rețea care funcționează: 90% din costul de rețea se duce pe distribuție, semn de densitate logică, nu de risipă. Pierderile sunt minime. Investițiile au fost consecvente, nu spasmodice.

Și are bioeconomia integrată în energie: aproximativ 10–11% din electricitatea finlandeză vine din biomasă, mai ales din reziduuri și subproduse forestiere, valorificate în cogenerare cu eficiență totală peste 80%. Lemnul de calitate merge la prelucrare industrială. Restul — scoarță, rumeguș, sortimente inferioare — alimentează rețele urbane de termoficare. Nimic nu se pierde. România, pentru comparație, are biomasa sub 1% din mixul electric.

Ce schimbă publicarea de astăzi

Pentru un editorialist, datele Eurostat publicate la 5 mai 2026 sunt un punct de cotitură — nu pentru că schimbă realitatea, ci pentru că o consacră oficial. Până astăzi, oricine ar fi spus „România are cele mai mari prețuri din Europa raportat la venituri” putea fi întrebat: „pe ce date te bazezi?”. De astăzi, întrebarea aceea își pierde forța.

Pentru un decident politic, publicarea de astăzi schimbă ecuația în două privințe. Întâi, expune un decalaj care până acum putea fi negat sau relativizat. În al doilea rând, deschide o fereastră scurtă de interes public — momentul în care presa și opinia publică sunt atente la subiect — pe care reformele structurale o pot folosi pentru a-și câștiga legitimitatea.

Pentru sectorul economic, creșterea de 58,6% la prețul casnic și revenirea costurilor non-casnice la nivelurile de piață înseamnă o presiune directă pe competitivitatea industriei energo-intensive. Industriile care concurează cu firme finlandeze sau suedeze plătesc, pentru aceeași cantitate de electricitate, prețuri care nu sunt comparabile.

Cinci direcții, executate simultan

Nu există o soluție unică, magică. Există un program de reforme pe care l-am descris și anterior, valabil acum cu și mai multă urgență:

• modernizarea rețelelor — reducerea pierderilor sub 10%, digitalizare, smart grids, integrarea sigură a regenerabilelor;
• capacități predictibile de bază — finalizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, evaluarea serioasă a SMR-urilor, eolian offshore în Marea Neagră, stocare prin baterii;
• interconectări regionale reale — capacitate suplimentară spre Ungaria, Bulgaria, Vestul Europei, cuplare în piețele lichide;
• reformă fiscală pe energie — revizuirea levies-urilor sedimentate, tarife de rețea bazate pe eficiență, transparență pe piața en gros;
• bioeconomie și eficiență — valorificarea biomasei agricole și forestiere în cogenerare, programe ample de eficiență energetică, pompe de căldură, demand-response.

Fiecare dintre aceste direcții este, în sine, complicată. Toate cinci, executate simultan, sunt obiectivul a două sau trei guverne consecutive. Dar acesta este orizontul real: 2030, nu 2027, nu 2026.

Ce simt când scriu acest text

Sunt sincer: când am pregătit prima versiune a acestei analize, în noiembrie anul trecut, datele oficiale S1 2025 nu confirmau încă ce vedeam în piață. Plafonarea încă funcționa. Statistica oficială întârzia. Astăzi, datele au venit, exact așa cum se vedea că vor veni: România în vârful clasamentului PPS, cu cea mai mare creștere anuală din Uniune.

Nu sunt mulțumit că am avut dreptate. Aș fi preferat să greșesc. Dar acum, când datele sunt pe masă, mă întorc la întrebarea care mă urmărește de luni de zile: cum facem să nu mai fie așa peste cinci ani? Nu cum mai punem un nou paliativ — ci cum schimbăm structura.

Răspunsul nu va veni dintr-un singur articol. Nu va veni dintr-un singur partid. Nu va veni dintr-un singur ministru. Va veni dintr-un consens național susținut, dintr-o coerență de politici peste cicluri electorale, dintr-o disciplină a investițiilor pe care o cer rețelele și pe care o cere nuclearul. Și, da, din recunoașterea că biomasa forestieră — gestionată responsabil, valorificată sustenabil — este o resursă pe care nu ne mai permitem să o ignorăm.

Datele de astăzi sunt o oglindă. Ce vom face cu reflexia ei va depinde de ce credem cu adevărat despre România.

Eu cred că putem mai mult. Și cred că momentul, oricât de neplăcut ar fi felul în care a venit, este unul în care merită să acționăm.

Surse:

Eurostat, „EU household electricity prices stable in 2025”, comunicat publicat la 5 mai 2026 (DDN-20260505-1).

Eurostat, set de date nrg_pc_204 (prețuri electricitate gospodării), S2 2025.

OUG 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale, în vigoare pentru electricitate până în iulie 2025.