The biodiversity strategy and forests: five years whose effects will be seen in a hundred

Guvernul a adoptat pe 23 iulie Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026–2030. Am citit-o integral, cu tot cu anexă și cu nota de fundamentare. Sunt aproape șaizeci de pagini de tabele, dar tot documentul se reduce, pentru sectorul meu, la o singură întrebare: cine plătește conservarea. Strategia biodiversității și pădurile intră, din acest moment, într-o relație nouă, iar felul în care va fi scrisă legislația secundară contează mai mult decât textul aprobat săptămâna trecută.

Nu am câștigat un miliard. L-am păstrat

Prima corecție ține de bani, pentru că formularea publică s-a rostogolit greșit.

Adoptarea documentului îndeplinește Jalonul 31 din PNRR. Nota de fundamentare spune clar că neîndeplinirea lui ar fi atras o penalitate de 972.455.220 de euro. Nu este o sumă câștigată. Este o sumă neplătită.

A doua corecție e mai importantă pentru cei care lucrează în pădure. Banii aceia nu vin în silvicultură. Sunt fonduri PNRR care merg în economie, pe alte linii, către alte investiții.

Strategia însăși nu aduce niciun leu. Secțiunea 4 din nota de fundamentare o spune fără ocolișuri: documentul nu instituie, prin el însuși, obligații bugetare directe. Măsurile se aplică „în limita fondurilor aprobate anual”.

Ce se schimbă efectiv în pădure

În parcurile naționale, ținta e ca minimum 75% din suprafața fiecărui parc să intre în protecție strictă până în 2030. Toate parcurile se aliniază la categoria IUCN II. Rezultatul așteptat, scris în anexă, este eliminarea exploatării comerciale a lemnului din parcurile naționale.

La nivel național: 30% suprafață protejată, 10% zone prioritare pentru biodiversitate. Toate pădurile virgine și cvasivirgine validate intră în aceste zone.

Aici spun deschis că nu am nicio rezervă. Un arboret virgin nu se reface prin amenajament. Este singurul lucru din meseria noastră pe care nu îl putem produce. Poți replanta, poți reconstitui structura, poți aștepta două sute de ani. Nu obții același lucru. Ce s-a pierdut acolo s-a pierdut definitiv.

Se schimbă și instrumentul central al profesiei. Normele tehnice de amenajare se revizuiesc, cu criterii explicite de biodiversitate. Apare un set nou de indicatori: lemn mort pe picior și căzut, structură plurienă, conectivitate, carbon organic, specii indigene, diversitatea speciilor de arbori.

Asimetria care nu poate fi trecută cu vederea

Am pus alături, într-un tabel, restricțiile și compensațiile din același document.

Restricțiile au cifre și au date. 75%. Anul 2030. Eliminarea exploatării comerciale.

Compensațiile au verbe la infinitiv. Se va analiza cadrul. Se va dezvolta metodologia. Se va institui mecanismul. Indicatorul asociat, în mai multe locuri, este „Realizat / Nerealizat”. Iar finanțarea rămâne condiționată de bugetul anual.

Asta înseamnă, în practică, următorul lucru. Restricția intră în vigoare la o dată pe care o știm. Compensația intră în vigoare după ce se termină metodologia, se aprobă mecanismul și se alocă banii. Intervalul dintre cele două momente îl plătește proprietarul de pădure.

Am mai văzut filmul acesta. Legea a introdus restricția imediat, iar compensația a rămas ani buni în stadiul de metodologie în lucru. Între timp, omul cu douăzeci de hectare de pădure în zonă de protecție a suportat singur costul unui serviciu public.

În opinia mea, aici se joacă credibilitatea întregului document. Dacă societatea decide că o pădure trebuie să producă apă curată, stabilitate de versant și habitat în loc de lemn, societatea trebuie să plătească acel serviciu. Altfel nu conservăm. Doar mutăm factura.

Ce lipsește din documentație

Am verificat și partea de evaluare economică. Nota de fundamentare are un capitol dedicat impactului asupra economiei și asupra principalilor indicatori macroeconomici. Acolo scrie că proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.

La impactul financiar asupra bugetului consolidat, toate rubricile sunt completate cu linie. Pe cinci ani.

Iar în același document se afirmă că strategia contribuie la creșterea rezilienței economice și la valorificarea capitalului natural. Documentul susține beneficii macroeconomice și declară, două pagini mai încolo, că nu se ocupă de economie.

Nu e un detaliu de formă. Sectorul forestier și industria lemnului fac împreună circa 3,5% din PIB, un excedent comercial de până la două miliarde de euro pe an și peste 150.000 de locuri de muncă directe, plus vreo 300.000 indirecte. Cele mai multe, în mediul rural. Adică exact în satele de la poalele parcurilor naționale.

Volumul care iese din circuit prin pragul de 75% se poate calcula. Datele există: suprafețele din parcuri pe categorii funcționale și posibilitatea din amenajamentele în vigoare. Nimeni nu l-a calculat.

Un document care fixează ținte de restricționare a unei resurse economice ar trebui să spună și cât costă acea restricționare. Altfel nu e mai ambițios. E doar mai greu de verificat.

Lemnul care nu se taie aici se taie altundeva

Ajung la tema pe care o repet de ani de zile și pe care o voi repeta în continuare.

România nu duce lipsă de resursă forestieră. Duce lipsă de capacitate de valorificare.

Lemnul retras din circuitul comercial nu face cererea să dispară. O mută. Dacă restrângem oferta internă fără să construim procesare de proximitate, importăm același volum, prelucrat în altă parte, cu valoarea adăugată rămasă în altă parte. Bilanțul nostru de biodiversitate arată bine pe hârtie. Bilanțul global rămâne neschimbat, uneori mai prost.

Iar în satul de lângă parc se pierd, simultan, accesul la resursă și locul de muncă.

Aici e partea care mă preocupă cel mai mult și pe care o spun fără menajamente. O comunitate care își pierde sursa legală de venit și sursa de lemn de foc nu dispare a doua zi. Se degradează încet. Devine vulnerabilă la ilegalitate, pentru că omul are nevoie de căldură în ianuarie indiferent ce scrie în anexa unei hotărâri de guvern. Apoi se depopulează. Apoi dispare.

Și nimic din toate astea nu îmbunătățește calitatea vieții în orașele mari, în numele cărora se scriu, de obicei, aceste politici.

Strategia recunoaște parțial riscul. Prevede reglementarea utilizării locale a lemnului din parcurile naționale, în sprijinul comunităților. Cum va fi scrisă procedura aceea contează, pentru oamenii de acolo, mai mult decât ținta de 75%.

Ce trebuie urmărit de acum înainte

Un document strategic nu se judecă la adoptare. Se judecă la primul raport de monitorizare.

Trei lucruri.

Dacă metodologia de evaluare economică a serviciilor ecosistemice forestiere se finalizează înainte de aplicarea restricțiilor, nu după.

Dacă procedura privind utilizarea locală a lemnului din parcurile naționale se scrie împreună cu comunitățile, nu pentru ele.

Dacă linia bugetară distinctă pentru biodiversitate apare efectiv în legea bugetului și dacă cei 20% din veniturile Fondului pentru Mediu, prevăzuți în strategie pentru conservarea naturii, ajung acolo unde scrie.

Silvicultura este o disciplină a timpului. Lucrăm cu decizii ale căror efecte se văd peste o sută de ani, luate de oameni care nu vor apuca să le vadă. Am învățat, în meseria asta, să am răbdare.

Un orizont de cinci ani este, pentru noi, foarte scurt. E suficient însă cât să se vadă dacă un stat își respectă propriile calendare.

Surse:

Editorial asfor.ro

Comunicatul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor privind adoptarea strategiei — https://mmediu.ro/comunicare/comunicate-de-presa/guvernul-a-aprobat-strategia-nationala-pentru-conservarea-biodiversitatii-2026-2030/