The fire in the hearth and the smoke in the speeches

Vatra a însemnat, în satul românesc, mai mult decât o sursă de căldură. A fost centru al vieții de familie, formă de autonomie și economie a supraviețuirii. De aceea, orice text normativ care atinge acest nerv produce reacții disproporționate. Propunerea legislativă privind decarbonizarea încălzirii și răcirii nu face excepție. În jurul ei s-a construit rapid o spaimă publică. Spun deschis: textul merită citit cu răbdare, nu strigat.

Unde se află proiectul și ce își propune

Vorbim despre Pl-x nr. 522/2026, înregistrat la Camera Deputaților în 24 iulie 2026, în procedură de urgență. Camera decizională este Senatul. Proiectul a fost trimis pentru raport la trei comisii: industrii și servicii, administrație publică și amenajarea teritoriului, respectiv mediu și echilibru ecologic.

Ritmul este strâns. Termenul consultării publice a fost fixat la 28 iulie 2026, iar termenul de depunere a raportului la 29 iulie 2026. Pentru o lege care modifică inclusiv Codul silvic, fereastra de dezbatere rămâne foarte scurtă.

Proiectul răspunde Jalonului 128 din PNRR, Componenta C6 – Energie. Instrumentele sunt trei: creșterea ponderii surselor regenerabile, eficiența energetică și utilizarea sustenabilă a biomasei forestiere. Țintele sunt cuantificate: 35,9% energie regenerabilă în încălzire și răcire în 2027, 37,1% în 2028, 38,6% în 2029 și 41,4% în 2030.

Textul modifică trei acte normative: Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică, Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică și Legea nr. 331/2024 – Codul silvic.

Clarificarea unui mit: Gospodăriile și falsa spaimă a biomasei interzise

Cea mai răspândită afirmație din spațiul public este că gospodăriile vor fi obligate să renunțe la lemnul de foc. Textul nu spune acest lucru. O lectură atentă arată o distincție structurală, nu o ambiguitate.

Obligația de a utiliza exclusiv biomasă forestieră certificabilă se aplică operatorilor economici care gestionează instalații cu putere termică instalată de cel puțin 7,5 MW pentru biomasă solidă, respectiv 2 MW pentru biomasă gazoasă (art. 3 alin. 1). Este vorba despre capacități industriale, nu despre soba din curte.

Pentru populație, mecanismul este voluntar. Articolul 4 alin. (6) prevede explicit că participarea la programele de sprijin este voluntară, iar înlocuirea unităților de încălzire se face exclusiv la cererea deținătorilor. Alineatul (13) al aceluiași articol este și mai clar: prevederile nu instituie obligația generală de înlocuire a unităților existente și nu interzic utilizarea acestora, inclusiv a celor care folosesc biomasă forestieră.

Sancțiunile prevăzute la art. 5 confirmă această logică. Ele vizează operatorii economici și autoritățile publice locale care nu raportează. Nu există nicio sancțiune adresată gospodăriei individuale.

Trimiterea la „biomasă forestieră sustenabilă” nu este o invenție birocratică. Ea leagă textul de cadrul european privind trasabilitatea, inclusiv de Regulamentul (UE) 2023/1115, cu scopul de a bloca lemnul fără origine controlată.

Ce este bun: mecanismul de înlocuire a unităților ineficiente

Dincolo de zgomotul public, fondul strategic al inițiativei merită susținut. România pierde masă lemnoasă din cauza randamentelor slabe ale instalațiilor vechi. Sobele tradiționale și cele metalice ineficiente ard lemnul cu randamente care coboară frecvent sub 40%. Rezultatul este dublu negativ: resursă irosită și aer poluat în comunitate.

Programele de sprijin vizează unitățile mai vechi de 10 ani și/sau cu randament sub 65%, cu înlocuire progresivă până la 31 decembrie 2040. Obiectivele sunt cuantificate: cel puțin 50.000 de unități până în 2030, 100.000 până în 2035 și 250.000 până în 2040.

Finanțarea este prevăzută din Fondul pentru modernizare, Fondul social pentru climă, Fondul pentru mediu și alte instrumente europene ori naționale.

Proiectul păstrează și flexibilitate tehnologică. Prioritatea revine pompelor de căldură, surselor geotermale și colectoarelor solare. Acolo unde aceste soluții nu sunt fezabile, textul permite explicit unități moderne de înaltă eficiență pe biomasă forestieră sustenabilă, provenită din subproduse și reziduuri.

Cea mai matură prevedere este însă modificarea Codului silvic. Se introduce principiul utilizării în cascadă a materialului lemnos, cu prioritizarea utilizării industriale în produse cu valoare adăugată mare. Lemnul de calitate trebuie să ajungă în construcții și mobilă. Pentru energie rămân subprodusele.

Lecția „Rabla pentru sobe”: legea nu ține loc de buget

Aici se află testul real al acestui proiect. Mecanismul propus nu este o noutate conceptuală. El există deja, în formă administrativă, de mai bine de un an.

Programul „Rabla pentru sobe” a pornit ca inițiativă a Asociației Forestierilor din România. Ghidul de finanțare a fost aprobat prin ordin de ministru, Ordinul nr. 606 din 4 martie 2025, și publicat în Monitorul Oficial. Parametrii erau concreți: 70% din cheltuielile eligibile, maximum 10.000 de lei pe gospodărie, aparate cu randament de minimum 80%, conforme Ecodesign. Zona vizată era cea montană, definită prin Legea muntelui, cu aproximativ o mie de primării eligibile și un plafon de până la 560.000 de lei pentru fiecare.

Numărul-țintă anunțat public atunci era de aproximativ 50.000 de sobe.

Rețineți cifra. Este exact obiectivul pe care noul proiect de lege îl fixează la art. 4 alin. (5) lit. a): cel puțin 50.000 de unități, până la 31 decembrie 2030.

Diferența este că, în 2025, acele 50.000 de aparate urmau să fie instalate imediat. Ghidul era aprobat, criteriile erau publicate, standardul tehnic era același Regulament (UE) 2015/1185 pe care îl invocă și proiectul de acum. A lipsit un singur lucru: banii. Bugetul anunțat inițial, de 500 de milioane de lei, a apărut ulterior redus la jumătate în bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, iar în iunie 2025 AFM a suspendat programele de finanțare aflate în derulare. Programul nu a devenit operațional.

Concluzia este directă și nu ține de ideologie. Un mecanism identic, deja aprobat prin ordin de ministru, cu ghid publicat și beneficiari identificați, a rămas pe hârtie din lipsă de finanțare. Noul proiect de lege reia aceeași soluție, dar îi acordă un orizont de cinci ani în loc de o iarnă.

Asta nu invalidează inițiativa. O face însă dependentă de un singur factor: execuția bugetară. Legea creează obligația de rezultat. Nu creează, prin ea însăși, sursa de finanțare. Art. 10 alin. (1) trimite metodologia către un ordin care trebuie aprobat până la 31 august 2026. Istoria recentă arată că exact la acest pas s-a oprit varianta anterioară.

Ce trebuie corectat: pragurile și birocrația

Intenția este bună. Construcția administrativă are, în schimb, vulnerabilități previzibile.

Prima este pragul de 20.000 de locuitori. Obligația de a elabora planuri locale de încălzire și răcire revine doar UAT-urilor care depășesc acest prag. Or, risipa de biomasă și vulnerabilitatea energetică nu se concentrează în orașele mijlocii. Ele se află în comunele mici și izolate, unde primăriile nu au nici capacitate tehnică, nici personal de specialitate. Sunt, de altfel, exact comunele pe care programul din 2025 le viza direct.

A doua este testul de fezabilitate. Instalarea unei unități moderne pe lemn este condiționată de dovada că nicio altă soluție nu este fezabilă tehnic sau justificată economic. Dacă metodologia va fi stufoasă, va bloca exact gospodăriile modeste care au nevoie urgentă de o sobă eficientă înainte de iarnă.

A treia este arhitectura raportărilor. Obligațiile anuale impuse primăriilor riscă să devină un exercițiu formal, în lipsa unor resurse dedicate consultanței tehnice locale.

Decarbonizarea încălzirii nu este un război împotriva lemnului

Lemnul este o resursă regenerabilă. Recoltat din păduri gospodărite durabil, el rămâne o soluție energetică legitimă. Greșeala ultimelor decenii nu a fost că ne-am încălzit cu lemn. A fost că l-am ars primitiv, irosind resursa și poluând aerul din sate.

Modernizarea încălzirii rurale nu înseamnă smulgerea vetrei din casa omului. Înseamnă transformarea ei într-un element de confort real și de securitate energetică.

Rămâne de văzut dacă legiuitorul va avea răbdarea de a peria textul de excesele birocratice. Și, mai ales, dacă va avea consecvența de a-l finanța. Un program aprobat și nefinanțat nu încălzește nicio casă. Nicio reformă energetică nu se face împotriva oamenilor. Se face împreună cu ei, cu alternative viabile, nu doar cu obligații scrise pe hârtie.