De ce am cerut, la Guvern, ca lemnul României să fie prelucrat acasă
Valoare adăugată, nu doar volum: de la masa Guvernului, de ce cred că lemnul României trebuie prelucrat în țară, unde creează locuri de muncă și venit.
Luni, 26 octombrie, am fost la Guvern în delegația Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR), ca vicepreședinte pentru sectorul forestier. Am dus acolo o idee pe care o susțin de ani de zile. Cea mai mare parte a valorii adăugate se creează acolo unde lemnul este prelucrat, nu acolo unde arborii sunt recoltați.
Ce am spus la masa dialogului
Am vorbit despre greutatea sectorului forestier în economie. Datele prezentate la întâlnire arată o contribuție de aproximativ 3,5% la PIB. Produsele noastre ajung pe piețe europene și internaționale, inclusiv în China.
Am insistat ca o parte cât mai mare din resursele României să fie prelucrată în țară. Motivul este simplu: prelucrarea creează locuri de muncă și venituri care rămân aici. Nu am cerut un tratament special pentru silvicultură. Același principiu se aplică siderurgiei, investițiilor industriale și oricărui sector care transformă o resursă în produs. CAIR l-a formulat în trei verbe: producem, procesăm, reinvestim.
Intervenția mea, integral
Redau mai jos mesajul pe care l-am adresat prim-ministrului la întâlnire.
Domnule prim-ministru,
Vorbim des despre domenii strategice: sănătate, educație, apărare. Sunt vitale, țin de existența unui popor. Dar pentru ca aceste domenii să fie puternice, avem nevoie de resurse. Cineva trebuie să le și finanțeze.
Le finanțează economia reală: industria, agricultura, pădurea, energia, construcțiile. Oamenii din această sală. Noi producem bogăția din care se asigură buna funcționare a spitalelor, școlilor și armatei.
Problema României nu este lipsa resurselor. Avem oțel, avem cereale, avem lemn, avem energie. Problema este că exportăm materie primă și importăm produs finit. Și odată cu el exportăm locuri de muncă, taxe și viitor.
De aceea vă propunem trei principii, valabile pentru toate sectoarele din Confederație:
Unu – prelucrare în țară. Orice leu public, din achiziții sau fonduri europene, să sprijine valoarea adăugată creată în România.
Doi – costuri competitive. Energie, combustibil, finanțare la niveluri comparabile cu ale vecinilor noștri. Altfel, investițiile pleacă.
Trei – pregătirea anului 2028. Noul cadru financiar european și noua PAC se negociază acum. Cine nu e la masă în 2026 nu va primi bani în 2028.
Vă dau un singur exemplu, din sectorul meu: lemnul românesc, folosit în școlile și grădinițele construite din bani publici. Este trasabil prin SUMAL, stochează carbon, creează locuri de muncă în zonele rurale și ține valoarea în țară. O singură măsură care leagă pădurea, industria, construcțiile și politica de mediu.
Iar pădurea mai are ceva de oferit: servicii de mediu pe care Uniunea Europeană le plătește, dar despre care România nu discută.
Vă propunem un lucru concret: un grup de lucru Guvern – Confederație, încă din acest an, pentru pregătirea poziției României pentru 2028.
Vă mulțumesc.
Valoare adăugată, nu doar volum
Silvicultura este o disciplină a timpului. Un arbore are nevoie de zeci de ani ca să ajungă la maturitate. Ar fi o risipă ca toată această răbdare să se încheie cu un lemn vândut cu o prelucrare minimă, care devine panou sau mobilă în fabricile altor țări.
Un produs neprelucrat lasă în țară mai puțină valoare decât ar genera dacă ar fi transformat aici. Diferența nu se pierde în statistici, ci în comunitățile de lângă pădure. Acolo, valoarea adăugată înseamnă salarii, ateliere și tineri care au un motiv să rămână acasă.
Știu bine că lanțul forestier are și o problemă de forță de muncă, pe care am analizat-o în articolul despre deficitul de forestieri. Tocmai de aceea, fiecare loc de muncă din prelucrare contează.
Ce aștept de la stat
Am ascultat cu atenție mesajul premierului. Predictibilitatea, plata la timp a obligațiilor statului, sprijinul pentru sectoarele strategice și protejarea capitalului românesc sunt exact condițiile de care are nevoie industria lemnului. O fabrică de prelucrare se amortizează în ani, nu în luni. Niciun investitor nu planifică pe zece ani dacă regulile fiscale se schimbă de la un an la altul.
Am reținut și afirmația că consolidarea fiscală nu poate continua la nesfârșit prin creșterea taxelor. Este o constatare corectă. Rămâne de văzut cum se va reflecta în bugetul pentru 2027, despre care CAIR a cerut explicit să ofere predictibilitate.
Mai sunt și facturile restante din PNRR, pentru lucrări deja executate. Un stat care cere disciplină fiscală companiilor trebuie să-și plătească, la rândul lui, datoriile la timp. Valoarea unei asemenea întâlniri se va vedea în măsurile care vor urma, nu în declarațiile de după ea.
O voce comună, cu răbdarea unui silvicultor
CAIR reunește organizații din 13 domenii ale economiei, care generează împreună peste o treime din PIB, potrivit confederației. Forța acestei voci se datorează faptului că fiecare breaslă își păstrează specificul, dar toate cer același lucru: ca resursele României să fie transformate în valoare adăugată în România. Propunerile integrale se găsesc în comunicatul oficial CAIR.
Pădurea nu se grăbește, iar rezultatele bune în economie nu apar peste noapte. Voi continua să susțin aceeași idee, la fiecare masă de dialog la care voi fi invitat.
Rădăcini adânci. Idei pentru viitor.
