Astăzi, 7 septembrie, băncile se umplu din nou. În școlile silvice, prima zi nu e doar despre caiete noi. E despre o alegere care, dacă e luată în serios, ține o viață. Și, printr-o coincidență pe care n-o consider întâmplătoare, tot astăzi începe Săptămâna Forestierului, la Azuga și Cheile Grădiștei. Două calendare, aceeași direcție.
De ce scriu elevilor
Am vorbit în ultimii ani către promoții, către colegiile din Brănești și Câmpulung Moldovenesc, către facultăți. Firul e același și merită spus din nou celor de clasa a IX-a: nu intrați într-o meserie de sezon. Intrați într-o breaslă cu rădăcini. Breasla se înnoiește și vă aparține.
Pădurea nu se grăbește. Dar știe încotro merge. Nu e slogan, e disciplină. Un arbore nu crește după calendar electoral. Nici un silvicultor bun nu se formează în trei trimestre. Cere răbdare, teren, mână sigură și cap deschis.
Ce învață, de fapt, școlile silvice
Nu e vorba doar de a „iubi natura”. Iubirea fără meserie e sentiment. Meseria fără respect e exploatare. Școlile silvice stau exact la mijloc: învață să tai fără să rupi firul, să măsori fără să minți, să valorifici fără să golești.
Criza de personal din exploatări și din ocoale nu se rezolvă cu discursuri. Soluția e mecanizare plus educație. Un tânăr care învață pe simulator, care urcă într-un forwarder, care înțelege SUMAL, LiDAR și trasabilitatea digitală nu mai e „băiatul cu drujba”. E operatorul unei tehnologii de sute de mii de euro. Asta trebuie să vadă elevul din Brănești, din Câmpulung, din Năsăud, din Brașov, din Timișoara: cabină, precizie, date. Nu doar rumeguș în ochi.
O săptămână, două începuturi
Genericul Săptămânii Forestierului 2026 e limpede: „Pădurea, resursă strategică pentru generațiile următoare”. Generațiile următoare nu sunt o figură de stil. Sunt cei care intră azi pe poarta școlii. Fără oameni formați, utilajele rămân piese de muzeu. Fără școli vii, breasla îmbătrânește în tăcere.
Dragi elevi, dragi profesori: respectați limba pădurii, care e răbdarea. Respectați-vă profesorii, care țin în picioare școli cu efective mici și misiune mare. Și când vă va fi greu — va fi, pădurea nu iartă neglijența — amintiți-vă că nu sunteți singuri. Industria are nevoie de voi acasă, în România. În teren. Cu mintea trează.
Pădurea nu se grăbește. Dar știe încotro merge. Dacă intrați în școlile ei cu aceeași răbdare, veți ști și voi.
Editorial publicat pe www.asfor.ro
