O voce pentru pădure, la timp

Pădurea are un fel al ei de a preda lecții. Nu le spune niciodată direct. Le lasă să se vadă în timp: în inelele unui trunchi, în bradul tânăr care așteaptă ani la umbră până i se deschide cerul, în tăcerea unui versant după furtună.

M-am gândit la lecția aceasta pe 28 septembrie. Atunci, Tribunalul București a recunoscut reprezentativitatea patronală la nivel național a Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România. ASFOR, asociația pe care o conduc, este membră a confederației.

Pentru cei mai mulți, a fost o știre juridică printre altele. Pentru mine, a fost semnul că un sector obișnuit să aștepte la umbră primește o rază de lumină.

Masa la care vorbești ultimul

Cine a stat la o masă de consultare publică cunoaște senzația. Primești cuvântul la final, când decizia pare deja luată. Vorbești despre oameni, despre drumuri forestiere, despre comune în care pădurea înseamnă singurul loc de muncă. Ești ascultat politicos. Apoi textul apare în Monitorul Oficial aproape neschimbat.

Nu e vorba de rea-credință. E vorba de un sistem în care unele voci ajung mai ușor decât altele. Dialogul social a funcționat ani la rând cu cinci confederații sindicale și doar două patronale. Când o parte a mesei e mai goală decât cealaltă, conversația se înclină singură, fără ca cineva să o împingă.

Ce ne învață arboretul amestecat

Silvicultorii știu că un arboret dintr-o singură specie arată bine pe hârtie și e fragil în realitate. Rezistența vine din amestec, din etaje, din generații diferite care cresc una lângă alta. Fagul ține umbra pentru brad, bradul ține versantul, iar împreună țin pădurea în picioare.

Am crezut întotdeauna că societatea funcționează la fel. Nu prin uniformitate, ci prin echilibru. Nu printr-o singură voce care vorbește pentru toți, ci prin mai multe voci care se ascultă.

De aceea contează că printre sectoarele reprezentate de noua confederație se află și cel forestier. Nu cerem privilegii. Cerem să fim auziți la timp. Deciziile despre pădure se iau astăzi repede, uneori într-o singură ședință. Efectele lor se simt însă decenii întregi, în arborete care nu pot fi replantate peste noapte și în comunități care nu se pot muta.

Un drum parcurs pas cu pas

Drumul până aici a fost lent. Am susținut ca ASFOR să parcurgă pas cu pas organizarea patronală, în spiritul Legii nr. 367/2022, cu acte, termene și răbdare. E aceeași răbdare pe care ne-o cere meseria: nimeni nu recoltează un arboret pe care nu l-a îngrijit zeci de ani.

Astăzi, ca membru al CAIR, ASFOR face parte dintr-o structură mai largă, cu acces la locurile unde se scriu regulile. Legea dă confederațiilor reprezentative un loc în Consiliul Național Tripartit și în comisiile de dialog social de la ministere și din județe. Pe hârtie, sunt doar câteva articole. În practică, înseamnă că o propunere venită din pădure poate ajunge pe masa decidentului înainte de vot, nu după.

Ce vom face

Avem o agendă clară. Pe primul loc pun finanțarea sectorului prin fonduri europene. Pădurea românească are nevoie de investiții în drumuri, echipamente, digitalizare și oameni, iar acestea nu se fac din bugete anuale imprevizibile.

Apoi, recunoașterea sectorului forestier ca sector strategic al economiei naționale. Pădurea înseamnă lemn, dar și apă curată, sol stabil, energie, locuri de muncă la munte. Un sector care susține atât de mult nu poate fi tratat ca o anexă.

Și, în fine, predictibilitatea legislativă. Pădurea se gândește în decenii, nu în ordonanțe de urgență. Un amenajament silvic — planul de gestionare al unei păduri — se întocmește pentru douăzeci de ani. Regulile după care îl aplicăm ar trebui să reziste măcar la fel de mult.

Dreptul de a fi crezut

Nu cred că o hotărâre judecătorească rezolvă ceva de la sine. Reprezentativitatea dă dreptul de a vorbi. Nu dă și dreptul de a fi crezut. Acesta se câștigă cu date, cu argumente și cu onestitatea de a recunoaște când celălalt are dreptate.

Asta ne propunem pentru anii care vin: să ducem la masa dialogului soluții, nu doar nemulțumiri. Măsurători, nu impresii. Experiența oamenilor de pe teren, nu lozinci.

Bradul crescut la umbră nu se plânge. Își adâncește rădăcinile și, când vine lumina, e pregătit să urce.

Rădăcini adânci. Idei pentru viitor.