Să pornim de la o certitudine pe care orice silvicultor o cunoaște: meseria aceasta este una a răbdării. Aștepți 140 de ani să crească un stejar, aștepți primăvara pentru regenerări naturale și, mai nou, se pare că unii colegi din sector așteaptă ore întregi în fața ecranului, cu degetul pe butonul Save Image As pregătit — confirmând că spiritul de observație, cândva exercitat în arborete, s-a mutat definitiv în online.
Recentul episod care a ajuns în atenția presei ridică o întrebare legitimă despre prioritățile manageriale din administrarea fondului forestier românesc: cum ajungem să numim „investigație” o acțiune care constă, tehnic vorbind, în Save Image As pe un profil public de Facebook? Este, fără îndoială, un vârf de inovație în comunicarea instituțională și, totodată, o oglindă fidelă a stării în care ne aflăm.
Managementul prin obiectiv și prin „Scroll”
Ar fi fascinant — dacă nu ar fi trist — faptul că, în loc să analizăm cifrele de producție, să optimizăm procedurile de licitație sau să implementăm cu adevărat trasabilitatea digitală a lemnului, unele energii instituționale sunt canalizate spre documentarea minuțioasă a activităților publice ale colegilor de breaslă. Dacă am pune aceeași perseverență în digitalizarea sectorului pe câtă investim în această formă de supraveghere cu mouse-ul, SUMAL-ul ar funcționa impecabil până la ultimul ocol silvic din Carpați.
Despre curaj și „flagranturi” de tip Facebook
Trebuie să recunosc un talent aparte celor care prezintă fotografii postate public de „suspect” — pe propriul său profil, cu propria mână — drept mare captură de filaj operativ. Este genul de curaj investigativ care necesită doar o conexiune la internet și o oarecare disponibilitate de a derula în jos. Paparazzi de la Hollywood ar trebui să ia notițe: viitorul fotografiei de investigație este, se pare, în butonul de descărcare.
Concluzia, cu toată diplomația pe care o situație de acest gen o merită
Sectorul forestier românesc se confruntă simultan cu o criză sanitară a molidișurilor, cu presiunea regulamentară europeană, cu perturbări de piață și cu nevoia urgentă de reformă instituțională. În acest context, faptul că resurse umane și timp de lucru sunt dedicate supravegherii profilurilor de social media ale unor colegi reprezintă, în sine, un diagnostic mai elocvent decât orice audit extern.
Dacă am investi aceeași energie în digitalizarea trasabilității lemnului, în combaterea tăierilor ilegale sau în atragerea de finanțări europene pe câtă dedicăm acestor filaje de serie B — unde „spionajul” se realizează cu mouse-ul pe fotografii publice — probabil că am exporta nu doar mobilă de calitate, ci și consultanță internațională în eficiență managerială.
Pădurea are nevoie de specialiști care să privească spre viitor: spre cele sute de mii de locuri de muncă pe care sectorul le susține în comunitățile locale, spre potențialul turistic al pădurilor românești, spre independența energetică pe care biomasa o poate oferi României în contextul geopolitic actual — nu de administratori cu privirea fixată pe ecranul unui telefon, în speranța că poza de la un eveniment public va constitui dovada unui complot forestier.
Până la urmă, stejarul crește indiferent dacă cineva îi face sau nu o fotografie. Sectorul, din păcate, nu are același lux.
Între timp, noi mergem mai departe — pentru că pădurea României nu așteaptă după nimeni, stejarul nu citește Jurnalul Național și meseria de silvicultor rămâne, indiferent de episoadele comice de filaj digital, una dintre cele mai nobile puse în slujba omului.
Sursă inspirațională: https://jurnalul.ro/special-jurnalul/padurari-paparazzi-dovezi-viitor-director-romsilva-1026537.html