Este oficial. În timp ce noi încă ne revenim după sarmalele de Revelion, vecinii noștri de la sud de Dunăre scriu istorie. Bulgaria a devenit, începând cu 1 ianuarie, cel de-al 21-lea stat membru al Zonei Euro. Bancnotele cu poduri și ferestre europene au înlocuit leii bulgărești, iar Sofia trimite un semnal puternic: Balcanii nu mai sunt „butoiul cu pulbere” al Europei, ci o zonă de integrare profundă.
De ce Bulgaria? Și de ce acum? Scepticii vor ridica sprânceana. „Bulgaria? Cea mai săracă țară din UE?” Ei bine, da. Tocmai de aceea pasul este fascinant. Bulgarii au avut un avantaj tehnic pe care noi l-am ignorat: disciplina. Încă din 1997, după o criză teribilă, au legat leva de marca germană și apoi de euro. Practic, ei trăiesc cu „euro” în buzunar de aproape 30 de ani, doar că îl numeau „leva”. Trecerea de acum este doar oficializarea unei realități.
Umbra Greciei și lecția bizantină Nu putem vorbi despre euro în Balcani fără să ne uităm, cu coada ochiului, la Grecia. Noi, bulgarii și grecii împărțim mai mult decât religia sau dieta mediteraneano-balcanică; împărțim o mentalitate relaxată, care uneori dăunează economiei. Grecia a intrat în zona euro în 2001, entuziasmată, dar nepregătită structural. Criza din 2010 a fost nota de plată pentru anii în care s-au împrumutat ieftin fără să producă valoare reală. Dar Bulgaria de azi nu este Grecia din 2001. Sofia a învățat din greșelile Atenei. Intrarea Bulgariei se face cu precauție, cu o datorie publică mult mai mică decât a multor state vestice și sub o supraveghere strictă. Dacă Grecia a fost povestea fiului risipitor care a trebuit să se maturizeze forțat, Bulgaria pare să fie vecinul tăcut și muncitor care și-a făcut temele în liniște.
Cine a mai rămas pe margine? Odată cu intrarea Bulgariei, „clubul celor fără euro” devine tot mai select, dar și mai eterogen. Pe de o parte, avem Polonia, Ungaria și Cehia. Economii puternice, care refuză euro nu pentru că nu pot, ci pentru că nu vor. Varșovia și Budapesta văd moneda națională ca pe un instrument de suveranitate, o manetă de care vor să tragă singuri în caz de criză. Pe de altă parte, avem nordicii – Suedia și Danemarca (deși Danemarca e legată de euro, a ales clauza de opt-out). Ei stau pe margine din prudență. Și apoi, suntem noi, România. Noi nu suntem nici eurosceptici ca ungurii, nici precauți ca suedezii. Noi vrem euro, declarativ, dar cifrele (deficitul, inflația) ne spun, an de an, „nu încă”.
Ce înseamnă asta pentru noi? Faptul că Bulgaria – o țară cu care ne-am comparat mereu și pe care, să fim sinceri, ne plăcea să o privim puțin de sus – ne-a luat-o înainte, ar trebui să fie un duș rece. Nu e vorba despre o competiție de orgolii. E vorba despre stabilitate. Vecinii noștri au ales siguranța unei umbrele mari. Noi am rămas, deocamdată, în ploaie, cu leul nostru fluctuant, sperând că furtuna ne va ocoli.
2026 începe cu o nouă realitate la granița de sud. Bulgaria a avut curajul să facă pasul. Rămâne de văzut dacă pentru economia lor va fi un motor turbo sau o frână. Dar un lucru e cert: harta banilor din Europa s-a schimbat, iar noi am rămas o insulă de lei într-o mare de euro.