Un nou guvern își scrie în aceste zile programul. Citesc știrile despre negocieri din pădure, unde lucrurile se mișcă altfel. Un arboret de molid ajunge la maturitate în aproximativ o sută de ani. În peste douăzeci de ani de meserie am văzut multe guverne și niciun ciclu de producție încheiat. Am văzut, în schimb, aceleași probleme predate de la un mandat la altul, ca un inventar pe care nimeni nu îl mai verifică.
Inventarul pe care îl primește un nou guvern
Motorina a atins în ultimele zile un maxim istoric, de aproape 11 lei litrul. Acciza este redusă temporar cu un sfert, iar prețul a crescut oricum. Agricultura primește înapoi acciza pentru motorina folosită la lucrări. Silvicultura nu o primește, deși directiva europeană privind taxarea energiei le tratează la fel. Utilajele noastre lucrează în parchet, nu pe drumurile publice. Discuția aceasta este veche și a supraviețuit mai multor programe de guvernare.
Am făcut calculul. Exploatarea consumă aproximativ doi litri de motorină pe metru cub. Acciza înseamnă 5–6 lei pe metru cub. Același metru cub, prelucrat în țară, aduce 600–650 de lei la buget. Statul ezită, așadar, să renunțe la un leu din fiecare sută pe care o încasează. Ezitarea nu se datorează costului. Ea se datorează faptului că pădurea apare în programele de guvernare doar la capitolul de mediu.
De ce se repetă problemele
Explicația este structurală și nu ține de persoane. Un mandat durează, în cel mai bun caz, patru ani. Un drum forestier se amortizează în decenii. Un amenajament silvic se face pentru zece/douăzeci ani. Un utilaj de câteva sute de mii de euro se plătește în șapte sau opt ani. Deciziile de care are nevoie sectorul produc rezultate după ce guvernul care le-a luat nu mai există. Din această cauză, ele pierd de fiecare dată în fața măsurilor cu efect imediat.
A doua cauză este fragmentarea. Motorina ține de Finanțe, lemnul de foc ține de Energie, drumurile țin de Mediu și de fondurile europene. Formarea profesională ține de Educație și de Muncă. Niciun minister nu răspunde de lanțul lemnului în întregul lui. O problemă care aparține tuturor ajunge să nu mai aparțină nimănui.
Ce s-a schimbat între timp
Ar fi comod să spun că nu s-a schimbat nimic. Nu este adevărat. S-au schimbat cifrele, și nu în bine. În 2021, lanțul forestier românesc avea 73.705 angajați. În 2025 mai avea 66.688. O mică parte din scădere se datorează mecanizării și este sănătoasă. Restul se datorează migrației, vârstei și lipsei de forță de muncă care să-i înlocuiască pe cei plecați.
Rețeaua de drumuri forestiere a rămas la nivelul anilor ’90. Peste 3,5 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn, multe în sobe care pierd mai mult de jumătate din energie. Problemele sunt aceleași, dar costul amânării lor crește în fiecare an. Pădurea are răbdare. Oamenii care lucrează în ea și satele care se încălzesc din ea au mai puțină.
Ce ar putea face diferit un nou guvern
Temele de lucru le-am așezat, capitol cu capitol, în editorialul publicat pe asfor.ro: „Programul de guvernare și sectorul forestier: cinci teme, cu motorina la maxim istoric”. Nu le reiau aici. Rețin doar trei lucruri care nu depind de culoarea politică. Primul este ca lemnul să apară în program și la finanțe, energie și industrie, nu doar la mediu. Al doilea este o măsură cu efect în această iarnă: același regim de acciză pentru motorina din pădure ca pentru cea din agricultură. Al treilea este o strategie a lanțului lemnului care să rămână în vigoare și după următoarea schimbare de guvern.
Nimeni din sector nu propune să se taie mai mult. Propunerea este ca fiecare metru cub recoltat legal să valoreze mai mult aici, în țară. Silvicultura este o disciplină a timpului lung. Guvernarea este, prin construcție, o disciplină a timpului scurt. Cele două pot lucra împreună doar dacă un guvern acceptă să ia decizii ale căror roade le va culege altul. Aș vrea ca peste patru ani să pot scrie un text cu alt titlu.
