„Prezervative pentru urși”: după glumă, rămânem tot cu urșii
Nimeni nu a propus prezervative pentru urși, ci un pilot de vaccinare contraceptivă a ursoaicelor habituate. Ce rămâne după glumă: populația, legea, oamenii.
Săptămâna trecută, România a râs de o știre despre „prezervative pentru urși”. Am râs și eu, pentru că era greu să nu râzi. Știrea avea o întâlnire la minister, câteva organizații de mediu și o soluție care părea scoasă dintr-un scheci de revelion.
Gluma a făcut înconjurul țării într-o singură zi. Avea tot ce îi trebuie unei glume bune: un animal pe care îl cunoaștem cu toții, un cuvânt care stârnește zâmbete și o instituție de care ne place să râdem.
Apoi am făcut ceea ce ar trebui să facem cu orice știre care ne amuză prea tare: am citit.
„Prezervative pentru urși”: ce s-a propus, de fapt
Nimeni nu a propus prezervative pentru urși. Povestea a pornit joi, dintr-o relatare bazată pe surse anonime. S-a rostogolit apoi din redacție în redacție, fără ca cineva să deschidă documentul despre care scria. Pe drum a mai câștigat și câteva detalii pe care relatarea inițială nu le avea.
Lămurirea a venit din ancheta publicată de Info Sud-Est, redacția care a cerut și a consultat documentele. Potrivit anchetei, textul depus la minister are un titlu cât se poate de sobru: „Propunere program de gestionare contraceptivă a urșilor habituați/condiționați alimentar”. Este vorba despre urșii care s-au obișnuit cu hrana provenită de la om.
Autorul este un medic veterinar. El propune un program-pilot de vaccinare contraceptivă a femelelor adulte, de peste trei ani. Vaccinul s-ar administra primăvara, între martie și mai, împreună cu ocoalele silvice și cu autoritățile locale. Cuvântul „prezervativ” nu apare în niciunul dintre cele două documente consultate de jurnaliști.
Autorul spune că a lucrat cinci luni la propunere și că a avut la dispoziție abia două minute ca să o prezinte. Dacă lucrurile stau așa, cinci luni de muncă au primit două minute la masă și o poreclă la ieșire. Ursul, din câte știu, nu a fost consultat și este singurul care nu a dat nicio declarație.
Nu spun că aceasta este soluția. Nu știu încă destul ca să o susțin sau să o resping. Nu cred că știe destul nici cineva dintre cei care au râs. Spun doar că este o propunere tehnică, făcută de un om de meserie. Ea a fost îngropată sub o poreclă înainte ca cineva să apuce să o citească.
Dezinformarea a avut un complice simpatic
Dezinformarea nu ne place și nu ne ajută. De data aceasta, ea nu a lucrat singură, pentru că a avut un complice mai simpatic: hazul. O minciună ștearsă nu ajunge departe, în timp ce una amuzantă ajunge peste tot. Zvonul s-a purtat ca un foc de litieră: a alergat repede, la suprafață, și nu a întrebat ce arde.
Nu cer nimănui să renunțe la umor. Satira este o formă veche de igienă publică și ne-a ținut treji în vremuri mai grele decât acestea. Satira bună lovește însă în ceea ce există. Aici am râs o zi întreagă de un obiect care nu se află în niciun document.
Prețul îl plătim mai târziu. Un specialist a văzut cum o propunere serioasă a devenit batjocură națională. El se va gândi de două ori înainte să mai vină cu alta. Un ministru care a fost întrebat zile în șir despre prezervative va ocoli subiectul. Cel mai mult pierd oamenii din zonele cu urși, pentru că discuția despre siguranța lor a fost amânată din cauza unei glume.
Pădurea ne învață altceva. O pădure nu se judecă după un arbore căzut la marginea drumului, ci după arboretul întreg. La fel se judecă și o idee: după ceea ce spune, nu după porecla pe care i-a pus-o altcineva.
Ce rămâne după ce ne-a trecut râsul
După glumă, rămânem tot cu urșii. Estimarea genetică prezentată de Ministerul Mediului s-a bazat pe aproximativ 24.000 de probe. Ea arată între 10.657 și 12.787 de exemplare în România, într-un scenariu conservator. Este o cifră pe care puține țări europene o pot pune pe masă și pe care noi o folosim prea rar.
Rămânem, mai ales, cu semenii noștri care trăiesc lângă urși. Pădurarul intră dimineața în parchet. Ciobanul își numără oile. Familia din satul de munte nu-și mai lasă copiii singuri pe uliță după lăsarea serii. Pentru ei, ursul nu a fost niciodată o glumă. În săptămâna în care țara a râs, ei au avut aceleași griji ca în săptămâna dinainte.

Rămânem și cu o lege. Pentru 2026 și 2027, ea stabilește un nivel de prevenție de 859 de exemplare pe an și un nivel de intervenție de 110. Cifrele acestea au trecut prin Parlament și prin Curtea Constituțională și merită aceeași atenție ca orice altă măsură. Ele au stârnit mult mai puține glume, probabil pentru că cifrele nu au haz.
Rămânem și cu ursul însuși, o specie pe care avem datoria să o păstrăm. Cine lucrează în pădure știe că cele două lucruri nu se exclud. Putem respecta un animal și putem cere, în același timp, ca oamenii să fie în siguranță.
Cum arată răspunderea
Răspunderea începe cu întrebări plictisitoare. Orice măsură de management al ursului ar trebui să treacă prin aceleași patru întrebări, fie că este vaccin, gard electric, relocare sau cotă de intervenție:
- Câte exemplare privește și în ce zone?
- Cât costă și cine plătește?
- Ce efect are asupra populației și în cât timp se vede acest efect?
- Cine o aplică pe teren și cine răspunde dacă nu funcționează?
O măsură care nu poate răspunde la aceste întrebări nu este pregătită. O măsură care poate răspunde merită discutată, oricât de ciudat ar suna la prima vedere. Gluma de săptămâna trecută, trecută prin aceeași sită, nu ajunge nici până la prima întrebare.
A patra întrebare ne privește direct pe noi, forestierii, pentru că propunerea trece ocoalele silvice printre parteneri. Capturarea și tranchilizarea unei ursoaice nu se fac din birou. Am aplicat aceeași măsură și altor cereri venite dinspre organizațiile de mediu, când am scris ce cer și ce omit ele în privința protecției stricte. Regula rămâne aceeași, indiferent cine semnează documentul.
Nicio măsură nu va rezolva singură problema. Prevenirea, intervenția și controlul populației se cântăresc împreună, la vedere, de către oameni care au citit dosarul. Propunerea mea se oprește aici: să citim înainte să râdem și să socotim înainte să hotărâm.
Gluma a ținut o zi, iar ursul a rămas în pădure și după ce ne-a trecut râsul. Semenii noștri care trăiesc lângă el merită mai multă atenție decât a primit gluma.


