Există un test simplu pentru a afla dacă inflația unei țări vine „de afară” sau de acasă: compari prețul aceleiași mărfi, cumpărate de pe aceeași piață mondială, în țări vecine. Eurostat a publicat pe 22 iulie exact acest test, pe prețul carburanților. Rezultatul ar trebui citit cu creionul în mână de oricine explică scumpirile prin „contextul internațional”.
Cifrele care nu lasă loc de interpretare
În iunie 2026, carburanții și lubrifianții s-au scumpit în toată Uniunea Europeană, în medie cu 13,7% față de iunie 2025. Dar media ascunde prăpastia dintre state. România: +23,1% — a treia cea mai mare scumpire din UE, după Bulgaria (+26,0%) și Lituania (+23,5%). La polul opus, Ungaria: +2,3%. Polonia: +5,8%.
Recitiți cifrele. Același baril de petrol. Aceleași rute de aprovizionare. Același context geopolitic. Și totuși, la pompa românească factura anuală a crescut de patru ori mai repede decât la cea poloneză și de zece ori mai repede decât la cea maghiară. Când vecinii cumpără aceeași marfă de pe aceeași piață și o plătesc atât de diferit, explicația nu mai e piața. E ce se adaugă la preț după ce marfa trece granița.
Ce se adaugă la prețul carburanților după graniță
Prețul de la pompă are două etaje: cotația internațională, comună tuturor, și etajul intern — accize, TVA, marje, costuri de distribuție. Primul etaj nu îl controlează nimeni de la București. Al doilea, integral. Iar în vara lui 2025, etajul intern al României s-a înălțat: accizele la carburanți au fost majorate, iar TVA a crescut. Efectul s-a propagat aritmetic în fiecare litru alimentat — și, prin costurile de transport, în prețul aproape fiecărui produs de pe raft, pentru că în România marfa circulă preponderent pe șosea.
Aici e legătura cu tabloul mai larg: nu întâmplător inflația României este cea mai mare din Uniunea Europeană. Carburanții nu sunt toată explicația, dar sunt o piesă exemplară din ea — cazul în care se vede cel mai limpede cât din scumpire e piață și cât e decizie.
Iulie, demonstrația pe viu
Dacă cineva mai avea îndoieli că etajul intern e decizie, luna iulie le-a risipit. La 1 iulie a expirat reducerea temporară a accizei la motorină, introdusă în primăvară pentru a atenua șocul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Efectul a fost imediat: circa 36 de bani în plus pe litru, cu TVA cu tot, iar motorina standard a depășit pragul de 10 lei pe litru în majoritatea stațiilor.
Trei săptămâni mai târziu, Parlamentul a adoptat o lege care reinstituie starea de criză pe piața carburanților și introduce, în premieră, o acciză dinamică: acciza la motorina standard va putea fi redusă cu 5% până la 25%, în funcție de cotațiile internaționale și de prețul mediu de la pompă, recalculată la fiecare două săptămâni, cu aplicare până la 31 octombrie. La pompă, reducerea ar putea însemna între 34 și 84 de bani pe litru.
Nu comentez aici oportunitatea măsurii — mecanismul flexibil e, în principiu, mai inteligent decât plafonările rigide. Consemnez doar secvența: statul a lăsat acciza să revină, prețurile au sărit, iar apoi tot statul a legiferat ca să le coboare. Într-o singură lună, prețul de la pompă a urcat și va coborî fără ca barilul să se fi mișcat decisiv. Dacă mai era nevoie de o probă că etajul intern al prețului e construit acasă, iat-o — semnată și votată.
Vestea relativ bună și lecția
Există și o detensionare venită dinspre piață: între mai și iunie, motorina s-a ieftinit în toate statele UE, cu o medie de 6,4%, iar benzina cu 4,2%. Ritmul anual al scumpirilor a încetinit față de aprilie și mai, când depășea 20% la nivel european. Dar o încetinire nu șterge nivelul deja atins: prețurile rămân sus, doar urcă mai încet.
Lecția rămâne cea pe care o repet de câte ori am ocazia: o economie care depinde de importuri și își încarcă fiscal propriile costuri de transport își fabrică singură o parte din inflație. Iar o fiscalitate care se schimbă din trei în trei luni — reducere, expirare, criză, reducere — adaugă peste prețuri exact ce le lipsește antreprenorilor și transportatorilor: imprevizibilul. Pădurea nu crește mai repede dacă o măsori mai des — și prețurile nu scad de la comunicate. Scad atunci când structura economiei și structura taxelor încep să lucreze în aceeași direcție cu buzunarul celui care muncește, pe un drum pe care îl poți planifica mai departe de două săptămâni.
