Pădurile României sunt unul dintre cele mai puternice active climatice ale țării. An de an, ele absorb zeci de milioane de tone de CO₂ și formează principalul nostru puț de carbon. Dar în discuția despre LULUCF riscăm o capcană: să transformăm un aliat firesc într-o sursă de presiune inutilă, în loc să-l tratăm ca pe ceea ce este — un sistem viu.
Ce înseamnă, de fapt, LULUCF
LULUCF vine de la Utilizarea Terenurilor, Schimbarea Utilizării Terenurilor și Silvicultura. Pe scurt: contabilizarea a cât carbon emit și cât rețin solurile, culturile, pădurile și lemnul recoltat.
Este singurul sector din arhitectura climatică europeană care poate fi un puț net, nu o sursă. De aceea are un rol special. La nivel european, regulamentul fixează o țintă obligatorie de 310 milioane de tone CO₂ absorbite net până în 2030, defalcată pe fiecare stat membru.
De ce scriu acum despre LULUCF
Pentru că fereastra de decizie este deschisă chiar acum. Ținta climatică a Uniunii pentru 2040 — o reducere netă de 90% — a intrat deja în vigoare, în aprilie 2026. Iar Comisia Europeană pregătește pachetul post-2030, care revizuiește chiar Regulamentul LULUCF, cu propuneri așteptate spre finalul acestui an.
Deciziile care se iau acum vor stabili cât de mult se va sprijini Europa pe rădăcini vii pentru a-și atinge țintele. E momentul în care contribuția pădurilor noastre se renegociază. Tăcerea, aici, costă.
Ce spun cifrele
Situația e mai nuanțată decât sună alarmele. Obligația legală a României este de doar 25,6 milioane de tone CO₂ absorbite net până în 2030.
În realitate, ultimul inventar final ne arată absorbții de aproape 49 de milioane de tone. Planul național proiectează în jur de 47 de milioane pentru 2030. Ne plasăm, așadar, confortabil peste minimul obligatoriu — dar sub așteptările interne, uneori excesiv de ambițioase.
Cifra care contează: 25,6 Mt este obligația; ~47 Mt este ținta pe care ne-o propunem singuri.
Un puț de carbon nu e o fabrică
Aici e miezul problemei. Nu absența contribuției, ci incertitudinea ei firească.
Seceta prelungită, uscarea arborilor, atacurile de dăunători și doborâturile de vânt fac ca absorbțiile să oscileze puternic de la un an la altul. Un puț de carbon nu poate fi reglat cu precizie, ca o instalație industrială. El depinde de factori naturali pe care nici cele mai bune amenajamente nu îi neutralizează complet. Nu e o teorie: state cu puțuri istoric mari, precum Finlanda sau Estonia, au ajuns deja surse nete de emisii.
Pașii unei abordări prudente
O politică sănătoasă se sprijină pe trei principii clare.
Ținte realiste și flexibile. Obiectivele rigide și supraîncărcate duc la decizii contraproductive — de la reducerea excesivă a recoltărilor legale până la blocarea bioeconomiei forestiere.
Separarea clară de emisiile fosile. Prioritatea rămâne reducerea arderii cărbunelui, petrolului și gazelor. Pădurea nu poate acoperi lipsa de acțiune din energie și industrie.
Valorificarea multifuncțională. O pădure sănătoasă stochează carbon nu doar prin conservare, ci și prin gestionare activă: regenerare, produse din lemn cu viață lungă, înlocuirea materialelor cu amprentă mare de carbon.
Ce urmează pentru pădurile României
Pe termen mediu, strategia optimă înseamnă menținerea absorbțiilor în jurul valorii de 45–55 Mt CO₂ anual, cu accent pe adaptare climatică.
Concret, asta cere patru direcții: accelerarea silviculturii apropiate de natură; protejarea și dezvoltarea arborilor rezilienți; stimularea industriilor care stochează carbon în produse, prin cascada de utilizare a lemnului; și investiții în monitorizare precisă și regenerare țintită.
De ce contează
O țintă climatică sănătoasă nu poate ignora realitatea biologică și economică a pădurilor. Dacă transformăm LULUCF într-un instrument de presiune excesivă, slăbim exact sectorul care ne ajută cel mai mult.
Avem nevoie de ambiție. Dar de una ancorată în date, nu în dorințe. Pădurile României merită o politică inteligentă, nu una ideologică. Doar așa păstrăm și funcția climatică, și rolul economic și social vital al silviculturii românești. Rădăcinile țin dealul pe loc doar dacă le lăsăm să crească sănătoase.
