Forumul de la Neptun a reunit, timp de două zile, patronate, sindicate, universități, academii și organizații civice. Este imaginea inversată a consensului de la Snagov, din 1995. Atunci politica a decis și societatea a urmat.
În iunie 1995, la Snagov, clasa politică românească semna o declarație comună privind aderarea României la Uniunea Europeană. Au semnat toate partidele parlamentare, de la putere și din opoziție. A fost, probabil, singurul consens autentic al tranziției: elitele politice au convenit o direcție, iar societatea a urmat-o. A durat, a costat, dar a funcționat. Pentru că avea o ancoră externă care disciplina pe toată lumea: Bruxelles-ul.
Ieri, la Neptun, am asistat — și am participat — la imaginea inversată a acelui moment. De această dată, nu clasa politică a convocat societatea. Societatea a convocat clasa politică.
Forumul de la Neptun: cine s-a așezat la masă
Camera de Comerț și Industrie a României a reunit, timp de două zile, ceea ce rar se adună în aceeași sală. Marile confederații sindicale — Cartel ALFA, BNS, CSDR, Meridian. Patronatele din agricultură, apă, energie, turism, mobilă, metalurgie și industrie de apărare. Rectorii marilor universități, Academia Română și Academia de Științe Agricole și Silvice. Organizațiile consumatorilor și ale părinților. Oameni care, în logica obișnuită a negocierilor, stau pe părți opuse ale mesei. Ieri au stat pe aceeași parte.
Am reprezentat, în Panelul dedicat mediului de afaceri, sectorul forestier românesc. Un sector care contribuie cu circa 3,5% la PIB. Și care ține în viață economia comunităților de munte, acolo unde statul este, adesea, doar o amintire administrativă. Mesajul meu a fost simplu: nu am venit să cerem compasiune, ci predictibilitate. Am venit cu o ofertă: lemn în construcțiile publice, independență energetică rurală prin biomasă, tranziție spre produse cu valoare adăugată. Și cu patru cereri verificabile: un guvern stabil și funcțional, recunoașterea sectorului forestier ca sector strategic, o strategie forestieră națională reală, diplomație economică pentru exportatori.
Dar dincolo de agenda fiecărei organizații, concluziile primei zile au atins ceva mai adânc. Lipsa de speranță pentru un viitor mai bun. Ruptura de comunicare dintre clasa politică și societate. Sărăcirea populației ca amenințare directă la adresa democrației. Nu sunt formulări de conjunctură. Sunt diagnosticul unei țări care funcționează, de prea mult timp, fără direcție asumată.
Inversiunea care spune totul
Aici merită să ne oprim asupra paralelei istorice. Forumul de la Neptun măsoară exact drumul parcurs în trei decenii.
La Snagov, politica a decis și societatea a urmat. La Neptun, societatea decide și somează politica să urmeze. La Snagov, consensul avea o ancoră externă — perspectiva europeană — care făcea compromisul rațional pentru toți actorii. La Neptun, ancora externă nu mai există: suntem în Uniune, iar apartenența nu mai disciplinează pe nimeni. Ancora cerută acum este una internă. Mai greu de construit și mai ușor de mimat: stabilitatea guvernării, funcționalitatea statului, predictibilitatea deciziei.
Există și o ironie a geografiei. Neptun a fost, decenii la rând, reședința de vară a puterii. Locul de unde se decidea de sus în jos, fără drept de replică. Ieri, în același loc, patronate și sindicate, rectori și academicieni au formulat împreună agenda pe care o pun în fața puterii. Locul de unde se dicta a devenit locul din care se cere.
Nu idealizez. Am văzut destule declarații comune care au sfârșit în sertare ca să știu diferența dintre un document semnat și un angajament onorat. Iar consensul societal, oricât de larg, nu înlocuiește decizia politică. Și nici nu trebuie să o înlocuiască. Forumul de la Neptun a spus explicit acest lucru: nu ne propunem să luăm locul politicii, ci să o obligăm să își facă meseria.
Ancora de astăzi
Astăzi, la Neptun, se lansează Declarația. Documentul transformă diagnosticul de ieri în cereri precise: guvern stabil, predictibilitate fiscală, reindustrializare, valorificarea responsabilă a resurselor naturale. Apoi securitate alimentară, servicii publice funcționale și condiții pentru ca tinerii să rămână, iar diaspora să se întoarcă.
Va fi ușor, pentru cinicii de serviciu, să o claseze drept încă o listă de doleanțe. Ar fi o eroare de lectură. Valoarea documentului nu stă în noutatea cererilor — le știm de ani de zile. Stă în identitatea semnatarilor. Pentru prima dată după foarte mult timp, angajatori și angajați, universități și consumatori, industrii care concurează pentru aceleași bugete spun același lucru, în același timp, cu aceeași semnătură. Când sindicatul și patronatul cer împreună predictibilitate, argumentul „nu se poate” își pierde ultimul alibi.
Testul care începe de mâine
Snagov 1995 a reușit pentru că toți actorii politici au înțeles că miza era mai mare decât oricare dintre ei. Testul Forumului de la Neptun este simetric. Vor înțelege actorii politici de astăzi că societatea care i-a convocat aici nu mai are răbdarea din 1995?
În pădure, cei care lucrăm cu cicluri de un secol am învățat că amânarea nu conservă nimic. O pădure neîngrijită nu rămâne pe loc, se degradează. La fel o economie. La fel o țară.
Pădurea nu se grăbește — dar nici nu așteaptă la infinit. Din această dimineață, nici societatea românească.
